Cel mai frumos jurnal de călătorie

Locul meu preferat din București este librăria Cărturești de pe Arthur Verona. Casa aceea minunată, mirosul de lemn amestecat cu cel de cărți și ceai, podeaua care scârțâie creează o atmosferă perfectă în care pot să mă pierd câteva ore departe de agitația orașului.

Ultima vizită a venit și cu o mare descoperire pentru mine în materie de jurnale de călătorie. În timp ce îmi plimbam privirea pe raftul de jos dintr-un colț de la etaj văd un titlu simplu pe un fundal gri: Călătorii prin Europa. Nu știu dacă Bill Bryson este un scriitor sau călător cunoscut și eu am trăit pana acum sub o piatră dar numele lui nu-mi spunea nimic, însă am luat cartea fără a sta prea mult pe gânduri.

De la prima pagină am știut că e genul de carte pe care nu o poți lăsa din mână. Scrisă cu un umor fantastic, pe care nu prea l-am întâlnit până acum într-un jurnal de călătorie e genul de carte pe care ar fi mai bine să nu o citești în metrou dacă nu vrei să pari un nebun care râde de unul singur (like I did).

Bill se hotărăște să revadă Europa cu rucsacul în spate, la 20 de ani distanță de când a făcut asta pentru prima oară. Călătoria începe din cel mai nordic punct al Europei, Hammerfest, un orășel izolat în care Bill așteaptă apariția Aurorei Boreale.

Aventura continuă în Oslo, apoi în Copenhaga unde e nevoit sa plătească doar încercarea (nereușită) de a da un telefon, părăsește Parisul cu convingerea că singurul scop al șoferilor de acolo e să te omoare și rămâne fără cecurile de călătorie în Florența cazând victimă unui jaf „minor”.

Sunt orașe care îl încântă și îl dezamăgesc deopotrivă, unele în care reușește să regăsească farmecul de altă dată și amintirile îi sunt mai vii ca niciodată, iar finalul îl găsește în Istanbul aflat în fața unei mari dileme: să continue spre Asia sau să revină acasă.

Pentru cei pasionați de roadtripuri este cartea ideală și asa cum o descriu cei de la Library Journal este „o carte pentru toți cei care călătoresc luând diferite mijloace de transport sau stând în fotoliu”.

 

 

5 cărți cu dor de ducă

Chiar dacă numărăm cu nostalgie ultimele zile de vară, nimic nu ne împiedică să visăm în continuare la toate locurile încă nedescoperite care ne așteaptă. Iar cărțile sunt cel mai bun mijloc prin care putem călători iar pentru mine cele de mai jos sunt fie inspirația pentru o călătorie într-un loc nou, fie îmi trezesc dorința de a revedea locuri în care am fost deja.

Un an în Provence – Peter Mayle

Cartea prezintă povestea unui cuplu britanic care încearcă să fugă de peisajul gri și monoton al Marii Britanii, cu speranța de a-și îndeplini visul de o viață: o casă în Provence, un tărâm idilic scăldat la sud de soarele Mediteranei și umbrit la nord de Alpii francezi. Odată cu renovarea casei vechi de două secole ce se întinde pe durata unui an, Peter Mayle învață să se bucure stilul de viață provensal și să accepte ritmul uneori prea lent al locului.

ProvencePhoto by Léonard Cotte on Unsplash

Zorba Grecul – Nikos Kazantzakis

Un roman clasic, a cărui celebră ecranizare îl are în rolul principal pe Anthony Quinn, cartea este povestea unei prietenii inedite, între doi bărbați cum nu se poate mai diferiți: unul în căutarea răspunsurilor în paginile cărților, celălalt trăind viața din plin fără regrete. Destinele lor se întâlnesc într-o zi furtunoasa în cafeneaua marinarilor din portul Pireu și deși nu este o carte de călătorie, toată povestea are pe fundal insula Creta, mirosul de portocali și migdalii infloriți. E o carte care te îndeamnă sa o lași jos și sa te bucuri de viață, pe care mi-as dori să o recitesc pe o plajă din Creta.

DSC_0095

Sub soarele Toscanei – Frances Mayes

O carte similară cu Un an în Provence, doar că de această dată povestea se mută în Cortona, un oraș pitoresc de pe dealurile Toscanei unde autoarea încearcă să își repare și viața ei odată cu renovarea vilei vechi ce stă să se dărâme. Mayes reușește să surprindă perfect atmosfera romantică a Toscanei, chiar dacă pe alocuri scrierea abundă în clișee.

Toscana

Poftă de ciocolată – Care Santos

O călătorie în timp ce se întinde pe trei secole, cartea prezintă destinul a trei femei legate prin pasiunea pentru ciocolata și o ciocolatiera de porțelan fin cu o inscripție misterioasă. Am descoperit aceasta carte datorita Dianei, al cărei review plin de finețe îl puteți găsi aici. Iar eu odată ce am lăsat cartea din mana am rămas cu o dorință arzătoare de a revedea Barcelona.

BCN

Tangoul vechii gărzi – Arturo Perez Reverte

Într-un roman pe care nu-l poți lăsa din mână, descoperi într-un ritm alert o poveste de dragoste fascinantă plină de trădări și intrigi, cu multe întorsături de situație, care reînvie după fiecare regăsire.  Povestea începe pe străzile ascunse ale Buenos Aires-ului în căutarea tangoului perfect, continuă pe riviera franceză într-un decor plin de lux și opulență și se incheie neașteptat în Sorrento patru decenii mai târziu.

Nisa

Ce alte cărți v-au făcut sa rezervați bilete de avion imediat ce ați dat ultima pagina?

O mansardă în Strasbourg

Îmi amintesc perfect ziua geroasă de Februarie în care am descoperit fără să vrem hotelul visurilor noastre. După un drum lung și obositor am ajuns în Strasbourg pe o ninsoare ca în povesti, iar când am primit cheile de la cameră nu ne-am imaginat surpriza care ne aștepta la ultimul etaj. Am fost cuprinși de o bucurie copilărească atunci când în spatele ușilor am descoperit mansarda primitoare, care ar fi făcut să suspine mulți scriitori aflați în căutarea inspirației. Bârnele vechi de lemn ce au fost martore atâtor întâmplări de-a lungul vremurilor emanau o căldură liniștitoare iar priveliștea asupra Pieței Kleber acoperită de zăpadă făceau din cameră o poveste în sine din care nu ai fi vrut să ieși.

Hotel Kleber Strasbourg

Strasbourg

După ce ne-am desprins cu greu din cameră, am plecat în explorarea orașului care pana la urma s-a tranformat într-un tur al cafenelelor din cauza frigului care nu ne-a lăsat să hoinărim prea mult pe străzi.

StrasbourgStrasbourg

Aveam să revenim aici peste doi ani, cu vremea de partea noastră de această dată, dar uneori călătoriile nu sunt doar despre locurile vizitate ci și despre amintirile pe care ți le trezește o casă cu mansardă.

Perlele Marii Adriatice

Am început să scriu acest text de pe plaja din Porec,  un mic orășel de pe riviera croată prezentat în broșura turistică drept „perla” Adriaticei. În timp ce mă documentez despre împrejurimi aflu că și celălalte orașe din Peninsula Istria își arogă același titlu așa că nu ne rămâne decât să vizităm tot șiragul de perle și să stabilim apoi care e cea mai prețioasă.

20170602_115600

La primele ore ale dimineții plaja e aproape goală (probabil și pentru ca încă nu suntem în plin sezon) așa că putem admira în liniște yachturile care se leagănă pe mare. Știu că multi preferă plajele cu nisip alb și fin, dar pentru mine plaja cu pietre e tot ce mi-am putut dori: toddlerul e ocupat toată ziua cu aruncatul pietrelor în apa, iar eu nu car pe mine nisip cat sa mai fac o plajă în camera. In plus asta face ca apa să fie limpede și  colorată în toate nuanțele de albastru și verde posibile. Win win pe toate parțile.

Porec Beach

 

În zare se vede „skyline-ul” orașului: clădiri vechi nu mai înalte de doua etaje cu turla catedralei înălțându-se printre ele, o imagine care te duce mai degrabă cu gândul la riviera italiana și dată fiind apropierea dintre cele doua țări influențele sunt evidente.

20170602_122837

Atmosfera relaxată în stil „la dolce vita” a făcut ca activitățile nostre sa se rezume la: plaja și plimbări pe străduțele abrupte și înguste, întrerupte pe alocuri de pauze de masă pline de fructe de mare și înghețată.

20170602_122734

Porec Old Town

Planul era ca în cele trei zile cat rămânem în zona sa vizitam toată Istria dar Porec-ul a fost dragoste la prima vedere așa ca ne-am desprins de el doar ca sa facem o vizită scurtă în orașul cu un nume mult prea romanesc: Pula.

Pula Amfitheatre

20170603_125044

20170603_124532

Pentru turiștii mai putini leneși decât noi, există multe alte opțiuni cu care sa va umpleți timpul:

  1. Turul orașelor din peninsulă: Rovinj, Vrsar, Opatija, Novigrad erau doar câteva din lista nostră.
  2. Plajă în fiecare zi în alt loc.
  3. Croazieră la apus: atât în Porec cât și în Pula erau foarte multe opțiuni, unele promiteau chiar și apariția delfinilor la ceas de seară.
  4. Parcuri de distracții: sunt foarte multe aquaparcuri în zonă precum și parcuri tematice gen Aventura sau Dino Land.
  5. Sporturi acvatice de toate felurile, cățărări și alte asemenea pentru dependenții de adrenalină.
  6. Degustare de vinuri sau o vizită la o plantație de măsline.
  7. Eat, sleep, repeat.

 

 

Un weekend la mare

Am decis să ascult de sfatul unei persoane mult mai experimentate în ale travel writingului și să încerc sa scriu constant. Chiar și doua fraze pe zi în pauza de cafea de la birou. Astăzi e o zi perfecta pentru acest exercițiu: ploaia de afară și Starbucks -ul de la parterul corporației asigură atmosfera propice pentru asta.

Așa ca astăzi m-am hotărât să vă povestesc despre cel mai recent weekend petrecut în Mamaia (și Constanța și Agigea ca să fiu foarte precisă)

După o hotărâre de moment am urcat în mașină și ne-am oprit direct pe plaja, deși vremea amintea mai degrabă de un început de toamnă și nu unul de vara.

Dar combinația dintre sunetul valurilor și briza marii pe o plaja (aproape) pustie te face sa treci cu vederea norii pregătiți de furtună.

Odată cu ploaia s-a dus și starea de contemplație și relaxare absolută, dar am recăpătat-o rapid pe terasa camerei de hotel cu priveliști spectaculoase spre lacul Siutghiol. Același efect au avut cafeaua buna și limonada cu căpșuni servite pe terasa de pe malul lacului.

Menționam în treacăt mai sus Constanța și Agigea.

Eu sunt foarte impresionată de cât de mult a evoluat Constanța ultimii ani. Odată cu renovarea centrului vechi și readucerea la viață a portului Tomis a renăscut și orașul ca destinație turistică și culinară, unde gastronomia este  practicată la rang de arta. Nu am plecat niciodată dezamăgită sau flămândă de la Bacaro din port  sau din Taverna Nikos de la marginea centrului vechi. Bazându-mă pe experiența mea din ultimii doi trei ani cu acest oraș eu cred ca poate concura cu succes cu alte orașe de renume de pe coaste mai azurii.

Și dacă tot veni vorba de mâncare știu ca Agigea nu sună tocmai a loc de petrecut vacanta dar spre fericirea iubitorilor de pește și fructe de mare acolo s-a dezvoltat un adevărat rai al gurmanzilor. Atât Pescăria lui Matei cat și Golful Pescarilor se întrec în preparate care de care mai gustoase și oferă bonus cate o plaja mica și frumoasa care încă și-a păstrat aspectul „sălbatic”. Iar dacă descrierea de mai sus nu e suficienta, sper ca pozele de mai jos sa vă convingă.

E drept ca pana acum am povestit doar despre lucrurile frumoase și plăcute dar din păcate mai sunt încă multe de îmbunătățit: calitatea serviciilor și a oamenilor încă lasă de dorit în multe locuri fie ele hoteluri sau terase, iar ca să beneficiezi cât de cât de condiții decente trebuie sa plătești un preț premium.

Dar as vrea să concluzionez într-o nota pozitiva deoarece eu chiar cred ca lucrurile au evoluat mult în ultimii ani: plaje late cu nisip fin, apa mult mai curată, mâncare bună și de ce nu, cluburi de fițe sau pentru cei pasionați de asta.

Dacă nici voi (la fel ca și mine) nu mai erați dispuși sa acordați vreo șansă litoralului românesc v-aș sfătui călduros să vă reconsiderați poziția . Cred ca veți avea parte de câteva surprize foarte plăcute.

Cum sa-ți păstrezi amintirile

De când mă știu am fost o visătoare. La întrebarea „Ce vrei sa te faci când vei fi mare?” răspunsul varia în functie de starea pe care o aveam în momentul respectiv asta pana în clasa a șasea când am intalnit-o pe profesoara de geografie.  O persoana atât de pasionata de meseria și de materia ei încât a reușit sa stârnească în mine un interes cum nu mai reușise nimeni pana atunci. Îmi amintesc foarte clar ca atunci am hotărât ca vreau sa mă fac profesoara de geografie sau ghid turistic. Ulterior m-am hotărât la ghid. Anii au trecut și am ajuns „corporatistă” lucru care mi-a permis sa călătoresc și pasiunea cu care vorbesc de fiecare data despre o vacanta m-a transformat în ghidul turistic oficial al grupului de prieteni și colegi.

Tot ei mi-au sugerat ca as putea sa scriu un blog pe tema asta dar de fiecare data când luam în calcul asta erau prea multe lucruri care mă făceau sa mă răzgândesc: în primul rand nu știu sa scriu, nu am fost niciodată buna la compuneri și apoi sunt alte câteva mii de bloguri pe aceași tema. Ce as putea aduce nou?

Și apoi mi-am dat seama ca un blog ar fi cel mai bun loc pentru a-mi păstra amintirile. În loc de foldere rătăcite pe laptopuri, telefoane, tablete as putea sa le am pe toate intr-un loc ca intr-un veritabil jurnal digital de călătorie.

Și dacă în demersul meu de a-mi face ordine în amintiri voi reuși sa inspir pe cineva în alegerea următoarei destinații de vacanță, atunci satisfacția va fi pe măsură.