Lacul Garda

Lacul Garda este cel mai mare lac din Italia, și de-a lungul celor 150 de km este presărat cu orașe unul mai pitoresc decât altul. Cele din nord au parte de un relief mai dramatic și  o climă foarte capricioasă după cum aveam să simțim pe pielea noastră fiind mai aproape de munți, pe când cele din sud sunt mai line și mai însorite.

Lacul Garda
Lacul Garda

În funcție de cat timp ai de petrecut în zonă poți să pleci în înconjurul lacului și să faci popasuri în toate orașele, dar dacă timpul este limitat nu ar trebui să le ratezi pe cele de mai jos:

Riva del Garda

Odată ce am pus bazele expediției în Arco despre care v-am povestit aici, am continuat itinerariul și am pornit spre Riva del Garda, un oraș din zona de nord a lacului unde munții par că se prăbușesc in apa . Aici am găsit aceeași atmosfera de la dolce vita: oamenii se plimbau liniștiți pe străduțele din centrul istoric sau pe promenadă iar în zare puteai admira un amestec foarte eclectic de ambarcațiuni: de le cele scorojite cu pedale la yachturile luxoase care își debarcau pasagerii desprinși din revistele de moda. La câțiva km de oraș exista o cascadă despre care afli doar dacă sunt îngăduitori localnicii cu tine: Cascada di Varone ce sapă cu viteza amețitoare un tunel vertical în munte și privind-o iți reamintești cât de mic ești de fapt în fața forțelor naturii.

 

Lacul Garda

Lacul Garda

Limone sul Garda

Este un oraș asemănător cu Riva del Garda, situat tot în partea de Nord a lacului având parte de peisaje spectaculoase datorita Alpilor care îl mărginesc. Poți să iți începi plimbarea din portul vechi Porto Vecchio și să continui pe străzile pietruite pline de magazine din cele mai diverse. Apoi ia o pauza la una din terasele de pe malul lacului, savurează un pahar de vin în timp ce te bucuri de priveliști.

Lacul Garda
Lacul Garda

Lacul Garda

Sirmione

Este una dintre cele mai populare destinații, asa ca cel mai bine ar fi să-l eviți în plin sezon dacă nu vrei să mergi umăr la umăr cu celelalte mii de turiști pe străzile înguste din centrul vechi. În trecut recunoscut pentru băile termale, orașul mai păstrează și astăzi ruinele romane iar castelul Rocca Scaligera este cel care apare în toate vederile și suvenirurile.

 

Lacul Garda

Ce poți face in zona

  1. Windsurfing. Partea de nord a lacului este paradisul iubitorilor de sporturi acvatice, iar vântul din munți ii ajută pe dependenții de adrenalină să aibă parte de senzații tari.
  2. Parcul de distracții Gardaland are suficiente atracții pentru cei mari și pentru cei mici astfel că poți petrece o zi întreagă acolo. Găsești toate detaliile despre preturi și acces aici.
  3. O plimbare cu barca e o ocazie bună să observi diversitatea reliefului de pe margini și toate nuanțele de albastru și verde ale apei.
  4. Plajă dacă vrei doar să te odihnești și să admiri priveliștea.
  5. Trasee montane pe jos sau cu bicicleta.
  6. Shopping. Aici poți găsi atât magazinele mărcilor consacrate cât și brand-uri locale pentru toate gusturile și toate buzunarele.

Cum ajungi

Cele mai apropiate aeroporturi sunt Brescia și Verona iar ca să te bucuri cum trebuie de toată zona iți recomand să închiriezi o mașină. Intre orașe poți să te deplasezi fie cu mașina sau poți alege plimbările cu barca/feribotul.

Când să mergi

Dacă vrei să scapi de mulțimile de turiști cel mai bine ar fi să mergi primăvara sau toamna deși vremea poate deveni capricioasă mai ales în zona de nord.

Deși aveam așteptări puține cu privire la Lacul Garda care în planificarea noastră era doar o oprire înainte de Como, în final comparând experiențele Garda a ieșit câștigător.

Un gând despre „Lacul Garda

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s