Sorrento și Coasta Amalfitană

În prima escapadă de anul acesta am ales să fugim de gerul iminent ce se abătea spre București într-un loc cu mai mult soare și vreme numai bună de plimbare. Așa că alegerea a fost simplă: coasta amalfitană, un loc care se afla pe bucket list de acum vreo 10 ani când am văzut filmul A Good Woman cu Scarlett Johansson si Helen Hunt în rolurile principale. Si ca să nu batem atâta drum doar pentru Amalfi, am împărțit vacanța de 9 zile în doua : 4 zile pe coastă și 5 zile în Roma.

Sorrento

Cum am organizat itinerarul?

Am zburat la Roma de unde am închiriat mașina și am pornit spre Sorrento pe o ploaie torențială ce părea că ne va urmări tot drumul. Prima oprire a fost la Pompei, unde soarelui i s-a făcut mila de noi și am putut vizita relaxați ruinele orașului.

De acolo am pornit spre Sorrento, unde ne-am cazat și am stabilit baza pentru explorarea întregii zone. Deși inițial am plănuit ca Sorrento sa fie doar punctul de plecare, pana la urma am petrecut majoritatea timpului acolo încântați de oraș și de atmosfera locului.

SorrentoSorrento

Ce poți face în Sorrento

În primul rând să te plimbi. Sorrento e un orășel cochet tipic italian cu străduțe înguste pline de restaurante cu mâncare delicioasă și de magazine unde lămâile iți sunt vândute sub toate formele: bomboane, prăjituri, limoncello, parfumuri etc. Si nu e de mirare, căci orașul e înconjurat dealuri pline de livezi de lămâi.

SorrentoSorrento (5)

Sorrento

După ce ai admirat lămâile în toate formele poți face o plimbare în Piazza Tasso, inima orașului, unde în fiecare dimineață italienii își iau porția de cafeină în timp ce citesc ziarul sau discută cu înflăcărare despre revenirea lui Berlusconi în politică.

SorrentoSorrento (19)Sorrento (17)

Odată trezit de infuzia de cafeină, poți continua plimbarea pe plaja minusculă la care ajungi coborând multe multe trepte iar la urcare poți lua liftul dacă nu te mai țin picioarele.De acolo te poți îndrepta spre port: Marina Picolla unde ancorează bărcile mici și yachturile luxoase și Marina Grande de unde pleacă feriboturile spre Napoli, Capri sau Salerno.

SorrentoSorrento (14)SorrentoSorrento (12)

Iar la final admiră rezistența la trecerea timpului a unei mori cu adevărat speciale: Vallone dei Mulini. Izolată sub străzile orașului și încadrată de un peisaj desprins parca din cronicile din Narnia, moara a rezistat atât tentativei de demolare când orașul a început să se dezvolte cât și naturii care a creat acolo un climat ce a dat naștere unei vegetații unice în zonă.

Sorrento

Cum a fost pe coasta amalfitană

Am plecat dis de dimineață din Sorrento spre Positano care avea sa fie prima noastră oprire și nu mi-a venit sa cred când Waze-ul ne anunța că vom face cam într-o ora cei 15 km până acolo. Când am ieșit din Sorrento am înțeles de ce : drumul șerpuiește printre stânci pe niște serpentine ascuțite care iți dau mari emoții dar și priveliștea e pe măsură: în dreapta ai marea care își schimbă continuu culoarea dintr-un albastru ireal la un turquoise vibrant trecând printre toate nuanțele dintre ele, iar în stânga ai stâncile abrupte înțesate pe aici pe colo de pâlcuri de case ce par (sau chiar sunt) construite una peste alta. Deși peisajul e idilic îmi imaginez că viața oamenilor de aici nu e deloc ușoară.

Coasta Amalfi

Inițial plănuisem să oprim în Positano, dar ajunși acolo l-am admirat doar de sus și nu am mai coborât pe plajă pentru că începuse o ploaie măruntă ce nu părea că se va opri curând. Așa că am pornit spre Amalfi unde vremea a fost puțin mai îngăduitoare.

PositanoAmalfi (7)

Mă așteptam ca la sfârșit de Februarie să găsesc un Amalfi pustiu și cu obloanele trase, însă nu a fost deloc așa și mă întreb cum e vara pe acolo dacă și iarna turiștii vin în număr atât de mare.

AmalfiAmalfi (2)Amalfi (1)

Ne-am plimbat câteva ore prin oraș, am admirat catedrala iar la plecare ne-am oprit probabil în cea mai faimoasă patiserie din Amalfi judecând după numărul de oameni ce stăteau la coada- Pasticerria Andrea Pansa.

Amalfi (8)AmalfiAmalfi (10)Amalfi (12)

Good to know

Cel mai apropiat aeroport este Napoli, iar în Sorrento poți ajunge cu trenul, feribotul sau mașina. Dacă ajungi cu mașina în zonă, înarmează-te cu răbdare căci  traficul poate deveni haotic și pregătește portofelul pentru parcări extrem de scumpe. Pe noi ne-a costat 25 de euro pe zi parcarea în condițiile în care încă nu era sezon.

Poți să te plimbi între orașele de pe coastă cu autobuzul, sau le poți admira din larg de pe una din numeroasele bărci care fac tururi în zonă.

Un gând despre „Sorrento și Coasta Amalfitană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s