O mansardă în Strasbourg

Îmi amintesc perfect ziua geroasă de Februarie în care am descoperit fără să vrem hotelul visurilor noastre. După un drum lung și obositor am ajuns în Strasbourg pe o ninsoare ca în povesti, iar când am primit cheile de la cameră nu ne-am imaginat surpriza care ne aștepta la ultimul etaj. Am fost cuprinși de o bucurie copilărească atunci când în spatele ușilor am descoperit mansarda primitoare, care ar fi făcut să suspine mulți scriitori aflați în căutarea inspirației. Bârnele vechi de lemn ce au fost martore atâtor întâmplări de-a lungul vremurilor emanau o căldură liniștitoare iar priveliștea asupra Pieței Kleber acoperită de zăpadă făceau din cameră o poveste în sine din care nu ai fi vrut să ieși.

Hotel Kleber Strasbourg

Strasbourg

După ce ne-am desprins cu greu din cameră, am plecat în explorarea orașului care pana la urma s-a tranformat într-un tur al cafenelelor din cauza frigului care nu ne-a lăsat să hoinărim prea mult pe străzi.

StrasbourgStrasbourg

Aveam să revenim aici peste doi ani, cu vremea de partea noastră de această dată, dar uneori călătoriile nu sunt doar despre locurile vizitate ci și despre amintirile pe care ți le trezește o casă cu mansardă.